Fumatul, interzis minorilor în spații publice. Ce SANCȚIUNI prevede proiectul legislativ adoptat de Senat

Fumatul, interzis minorilor în spații publice. Ce SANCȚIUNI prevede proiectul legislativ adoptat de Senat
Sursă Foto: Pixabay
Publicat: 07/02/2023, 16:07
Actualizat: 07/02/2023, 19:31

Inițiativa legislativă care prevede „interzicerea consumului de tutun persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ”a fost adoptată tacit luni, de Senat. Minorii nu mai pot fuma în parcuri, pe drumurile publice sau alte zone publice, fiind pasibili de amenzi până la 500 de lei.

Propunerea legislativă modifică Legea 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun. Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 21 decembrie, a fost citită în plen de preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, care a condus şedinţa de luni a plenului.

Proiectul prevede că „interzicerea consumului de tutun persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau unităţii economice, mijloace de transport, autogări, gări şi aeroporturi de stat şi private şi în unităţile de învăţământ public sau privat, precum şi pe o rază de 200 m în jurul acestora”.

„Legislaţia din România nu conţine prevederi prin care să fie sancţionat consumul produselor din tutun de către minori şi drept urmare eforturi autorităţilor cadrelor didactice şi persoanelor implicate în prevenirea şi combaterea consumului produselor din tutun fumatului de către această categorie sunt lipsite de rezultate”, se arată în expunerea de motive a proiectului de act normativ iniţiat de un grup de parlamentari PSD.

În cazul în care un minor nu s-ar supune prevederilor legale, acesta ar putea primi o amendă între 100 de lei și 500 de lei.

Cuvântul decisiv îl va avea Camera Deputaților, unde ar trebui să existe și dezbateri pe seama prevederilor. În perioada de la Senat, niciuna dintre comisiile avizatoare nu a apucat să dezbată și să dea aviz. Prin urmare, nici vorbă de raport de la comisia de specialitate. Practic, proiectul de lege a trecut cu zero dezbatere într-un for al legislativului. Puterea e acum responsabilă de dictarea ritmului în ceea ce privește proiectul de lege.

Măsuri drastice în alte state

Noua Zeelandă va implementa progresiv o interdicţie aproape totală în ceea ce priveşte fumatul începând din 2023 prin împiedicarea, pe termen nelimitat, a oricărei persoane născute după anul 2008 să cumpere ţigarete, precum şi prin reducerea cantităţii de nicotină din produsele disponibile la vânzare, informează AFP.

Potrivit textului adoptat de Parlamentul neozeelandez cu scopul de a reduce numărul persoanelor care consumă produse pe bază de tutun, vârsta legală de la care o persoană are voie să fumeze va fi ridicată în fiecare an, potrivit Agerpres.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
"Eu sunt cel pe care îl căutaţi!" Autorul masacrului din Germania s-a predat. Atacul cu...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Noul război ce stă să izbucnească. Au atacat azi dimineață. S-a declarat stare de urgență
Gazpacho, un fel de mâncare versatil. Rețeta este extrem de simplă
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Mii de reacții controversate după ce Cristina Șișcanu a arătat cum folosește un lubrifiant: “Așa...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Bebeluș hrănit cu lapte praf preparat cu apă de mare, salvat de pe o insulă...